Campanie de Voluntariat 13 aprilie 2019
Categorii:
Corporate
Sustainability
Linking the Community - Leaving a green mark
#PRYSMIAN4COMMUNITY
În fiecare an, mii de tone de deşeuri ajung pe străzile orașelor, în parcuri, spații verzi, păduri, ape și în zonele naturale. Și în fiecare an, tot mai multe persoane se mobilizează pentru a participa la acţiuni voluntare de curăţenie.
Prysmian se alătură eforturilor făcute de societatea civilă pentru educarea publicului larg în domeniul protecţiei şi conservării mediului în România. Astfel că, în această lună am dat startul inițiativei ”Linking the community - Leaving a green mark” prin care am dorit să facem ceva concret pentru comunitatea noastră, să fim un exemplu de urmat pentru schimbarea pe care vrem să o vedem în jurul nostru, să încurajăm schimbări de comportament și să creaștem gradul de sensibilizare cu privire la amploarea problemei pe care o reprezintă deşeurile.
Sâmbătă 13 aprilie 2019, Prysmian Slatina a organizat ziua de curățenie a spatiului verde din împrejurimile celor două fabrici din Slatina și Milcov. Aproximativ 200 de voluntari dintre angajații companiei, echipați cu saci de gunoi, mănuși pentru colectarea deșeurilor și pelerine de ploaie, s-au prezentat dimineața la punctul de întâlnire. Toți cei prezenți au dat dovadă de implicare și dedicație participând la eveniment în ciuda condițiilor meteo nefavorabile, oferind un exemplu bun de urmat pentru toată lumea. Împreună am adunat în jur de 500 de saci cu deșeuri, care au fost ridicați de reprezentantii firmei noastre de salubrizare, prezenți și ei la acțiunea de ecologizare.
Sacii de gunoi strânși sunt dovada faptului că ne asumăm o mare responsabilitate față de mediul și comunitatea în care ne desfășurăm activitatea.
Și acesta este doar începutul!
Comunitatea și colectivul sunt valorile de bază Prysmian, de aceea considerăm că este datoria noastră să ne implicam activ în acțiuni cu caracter social, fie că sunt dezvoltate la nivel local, național sau internațional. Dorim ca acesta să fie startul pentru implementarea periodică a proiectelor din domenii variate precum protecția mediului, educație, sănătate, cultură sau sport.
Vrem să lăsăm o amprentă verde în jurul nostru și să păstrăm curățenia 365 de zile pe an.
Le mulțumim tuturor celor care au înfruntat frigul și ploaia pentru această cauză!